Astăzi dimineață, trei camioane, două conduse de șoferi bulgari și unul de un șofer român, au fost implicate într-un accident de circulație în județul Caraș-Severin. Coliziunea a avut loc pe DN6, între localitățile Teregova și Armeniș!

Cei doi șoferi bulgari au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferii bulgari, în vârstă de 44 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Într-o curbă periculoasă la stânga, acesta a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu de autovehicule condus de un cetățean bulgar în vârstă de 53 de ani.

Ulterior, în accident a fost implicat un al treilea ansamblu de vehicule, înmatriculat în județul Bihor, care circula în spatele camionului TIR condus de bărbatul de 53 de ani. Cele două autovehicule au intrat în coliziune față-spate. În urma accidentului, cei doi șoferi bulgari, în vârstă de 44 și 53 de ani, au suferit răni și au fost transportați la spital.

Doi dintre conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, iar rezultatele au fost negative. În cazul celui de-al treilea șofer, au fost recoltate mostre biologice la unitatea medicală.

Două echipe de poliție rutieră acționează la fața locului și continuă cercetările într-un dosar de vătămare corporală din culpă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *