Poliția Română a comunicat sâmbătă că trei români au fost reținuți în Spania, fiind acuzați că în ultimii doi ani au sechestrat și exploatat prin muncă mai mulți conaționali

Cei trei români au fost reținuți de către Poliția Națională din Spania, în urma colaborării și schimbului de informații cu Poliția Română. Aceștia sunt acuzați de trafic de persoane, constrângere/extorcare, constituire de grupare infracțională și încălcarea drepturilor lucrătorilor.

„Ancheta a demarat la începutul lunii februarie, atunci când, în baza informaţiilor obţinute de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Asistenţă Judiciară Poliţienească Internaţională, respectiv Secţia 7 Poliţie Rurală Pleniţa, s-a semnalat posibilitatea reţinerii ilegale şi prin contrângere a unor cetăţeni români, în oraşul Aspe, din provincia Alicante, de către un grup infracţional, care îi exploata prin muncă„, se precizează în comunicat.

Patru români din județele Dolj și Teleorman au fost identificați ca victime în acest caz. Aceștia au declarat polițiștilor că au fost exploatați prin muncă timp de peste doi ani și că liderul grupării, un român în vârstă de 25 de ani, le-a confiscat actele de identitate, i-a amenințat și i-a agresat fizic. Din investigații a rezultat că una dintre victime a plătit aproximativ 90.000 de euro membrilor grupării, pentru o datorie inițială de doar 100 de euro, primind în schimb doar 40 de euro pe săptămână pentru hrană, conform informațiilor furnizate de Poliție. Exploatarea victimelor nu s-a limitat doar la Spania, ci s-a extins și în diverse zone agricole din Franța. Banii obținuți erau depuși în conturi bancare create în acest scop, pe numele membrilor grupării sau al rudelor acestora, conform precizărilor polițiștilor.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul liderului grupului infracțional, au fost confiscate 1.650 de euro și 1.800 de lei în numerar. De asemenea, au fost ridicate mai multe extrase de cont bancar, atât pe numele suspecților, cât și pe numele unor rude ale acestora, conținând un total de peste 130.000 de euro, proveniți din transferuri bancare efectuate de companiile agricole franceze. Aceste transferuri reprezentau remunerația pentru munca prestată de victimele grupului infracțional. În plus, pe numele celor patru victime au fost descoperiți mai mulți fluturași de plată, care, după investigații, s-a constatat că nu erau înregistrați cu carte de muncă.

Cele trei persoane reținute, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 24 și 47 de ani, au fost deferite Justiției la Judecătoria din Novelda, conform informațiilor furnizate de Poliția Română. Investigațiile continuă, având în vedere că există informații cu privire la alte victime ale grupării, iar autoritățile române, spaniole și franceze continuă să schimbe date și informații în acest sens.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *