Sursă foto: LPF

Joi, Petrolul Ploiești a bifat trei achiziții pentru sezonul viitor, toți fiind jucători aflați anterior pe lista de transferuri, pentru care conducerea clubului prahovean își manifestase interesul.

Primul transfer anunțat pe site-ul „lupilor galbeni” a fost cel al fundașului brazilian Guilherme Garutti, fost la CS Mioveni, care are, deja, o experiență de aproape trei ani în fotbalul românesc. Cu 67 de prezențe ca titular în Superligă după ce a promovat cu argeșenii, Garutti a mai jucat în țara natală pentru echipe precum Oeste, Anapolina, Sao Caetano, Boa Esporte, Portugesa, Aparecidense și Sertaozinho.

Următorul fotbalist care a trecut oficial în tabăra ploieștenilor este portarul George Gavrilaș. În vârstă de 32 de ani, goalkeeperul din Sighetu Marmației are în palmares toate trofeele interne, câștigate cu Astra și Voluntari, și vine după o perioadă la Metaloglobus.

Ultimul transfer anunțat de „găzari” este acela al mijlocașului ofensiv Zoran Mitrov, un fotbalist de perspectivă care va fi o opțiune pentru postul dedicat unui jucător „U21”, conform regulii FRF. A jucat, la juniori, la UTA Arad, în Italia, la Sassuolo, apoi la divizionara secundă Ripensia Timișoara și la FC Brașov.

Sursă: FC Petrolul (1) (2) (3)

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *