Guvernul a aprobat miercuri transferul a peste 43 de hectare de păduri-parc din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva către orașul Călimănești, județul Vâlcea. Decizia are ca scop dezvoltarea zonelor de agrement și sporirea atractivității turistice a stațiunii.
Suprafața de 43,0365 hectare, încadrată în fond forestier din grupa I funcțională – vegetație forestieră cu funcții speciale de protecție, va fi transmisă cu titlu gratuit în domeniul public al orașului. Valoarea estimată a terenului și vegetației forestiere este de 1.721.460 lei.
Investițiile necesare pentru amenajarea acestor zone vor fi susținute din surse locale, fonduri europene sau credite. În cazul nefinalizării proiectelor propuse, terenurile vor reveni în proprietatea statului. Monitorizarea utilizării terenurilor conform destinației legale va fi realizată de Garda Forestieră Națională, iar administrarea lor în regim silvic va fi delegată unui ocol silvic autorizat.
Acest demers este parte din eforturile autorităților de a stimula turismul și dezvoltarea economică în stațiunea Călimănești.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews