Mircea Geoană este criticat de fostul președinte Traian Băsescu, care îi solicită secretarului general adjunct al NATO să explice ce guverne l-au susținut pentru poziția de conducere în cadrul alianței.
„Poziția mea este că Geoană nu are ce căuta în funcția de președinte al României, nici măcar în campanie. Ce putere l-a numit la NATO?
Eu nu văd ce partid ar accepta să-l ia pe Geoană pentru a fi candidat la prezidențiale, în condițiile în care nu avem nicio explicație când l-a susținut statul român să devină adjunct al secretarului general NATO”, a spus Traian Băsescu, citat de Realitatea Plus.
Mircea Geoană dezvăluie motivul pentru care nu a făcut, încă, un anunț legat de candidatura la prezidențiale
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a vorbit despre posibila sa candidatură la prezidenţiale și motivul pentru care nu poate face încă un anunț.
„La mine lucrurile sunt suficient de clare, eu nu pot face un anunț atâta timp cât sunt încă la NATO”, a spus Mircea Geoană.