La București a avut loc tragerea la sorți a meciurilor turului 1 din Cupa României la handbal feminin, în care participă echipele din primul eșalon, cu excepția celor implicate în competițiile europene.
CS Activ Prahova-Ploiești, reprezentanta județului, se va confrunta, în cazul calificării în faza principală a competiției, cu aceeași adversară pe care a întâlnit-o și în sezonul anterior, respectiv CS Mioveni.
În acel moment, deși diferența de un eșalon nu a fost evidentă, oaspetele au reușit să învingă și să se califice după lovituri de departajare, în condițiile în care scorul partidei a fost egal.
Înainte de a întâlni CS Mioveni, echipa condusă de Dragoș Dobrescu trebuie să treacă de CSU Reșița într-un tur preliminar programat pe 21 decembrie, însă, momentan, disputarea meciului nu este confirmată, deoarece oaspeții nu sunt siguri că se vor prezenta!
Programul meciurilor din turul 1 preliminar, care sunt planificate să aibă loc pe 6 ianuarie 2024, este următorul:
- U CLUJ-NAPOCA – CSM CORONA BRAȘOV
- SPARTAC BUCUREȘTI – CSM BACĂU / HCF PIATRA NEAMȚ
- CS LIVIU REBREANU TURDA / ȘTIINȚA BACĂU – MĂGURA CISNĂDIE
- CSM ROMAN – HC ZALĂU
- CSU NEPTUN CONSTANȚA / CSM FĂGĂRAȘ – MINAUR BAIA MARE
- CSU UVT TIMIȘOARA / ARENA TÂRGU MUREȘ – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA
- UNIREA DOBROEȘTI – CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI
- CSM IAȘI / CSU ORADEA – CSM SLATINA
- ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI / CSU REȘIȚA – DACIA MIOVENI
- CSM DEVA / CSM GALAȚI – SCM RÂMNICU VÂLCEA
- CSM UNIREA SLOBOZIA / SEPSI-SIC SFÂNTU GHEORGHE – SCM GLORIA BUZĂU
Sursă: Ziarul Prahova
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.