Un artist de muzică populară în vârstă de 42 de ani din Târgu Jiu, care s-a sinucis prin spânzurare, a încetat din viață în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, conform informațiilor Adevărul.ro.

Pe pagina acestuia de Facebook au fost postate mai multe mesaje de condoleanțe din partea prietenilor. „Dumnezeu a vrut să le cânți la îngeri! De azi, ne-ai lăsat doar cu amintiri! Dumnezeu să te ierte, om blând!“, este unul dintre numeroasele mesaje. Și soția acestuia a transmis un mesaj: „Dumnezeu să te ierte, iubirea mea! De ce ne-ai lăsat singure? Tu erai un om plin de viață. Nu știu de ce ai făcut chestia asta. Te iubesc și te voi iubi toată viața“.

Se afla în depresie după ce a fost părăsit de soție

Bărbatul se confrunta cu o stare profundă de depresie după ce soția sa a decis să se separe de el și să ia cu ea cele două fiice pe care le aveau împreună. Această situație i-a fost deosebit de greu de suportat, mai ales că avea o legătură foarte puternică cu cele două fete. Într-un moment extrem, bărbatul era în mijlocul unui apel video cu soția sa în timp ce își punea un ștreang la gât. Vecinii au intervenit rapid, reușind să îi elibereze gâtul de funie.

Giurcă a lăsat un ultim mesaj pe pagina de Facebook în care le cere iertare celor cărora le-a greșit. Acesta cânta frecvent la evenimente și chiar cu câteva zile înainte de gestul sinucigaș avusese o reprezentație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *