Mega reduceri de vară și cumpărături în siguranță la AFI Ploiești
Brand-urile preferate din AFI Ploiești își așteaptă clienții cu reduceri de până la 70% la bijuterii și articole vestimentare, încălțăminte și articole sportive pentru întreaga familie, dar și jucării pentru cei mici.
Pentru ca shoppingul să poată fi făcut în condiții sigure, toate magazinele din AFI Ploiești s-au pregătit cu responsabilitate pentru întâmpinarea clienților.
Regulile interne de prevenție și igienă au fost aduse la cunoștință tuturor angajaților, astfel încât toți clienții să se poată bucura fără griji de super ofertele de vară.
Atât în centrul comercial, cât și în magazinele partenere au fost implementate protocoale de igienă și prevenție, ce includ purtarea măștilor de protecție de către toți clienții și angajații, păstrarea distanței fizice de cel puțin 2 metri între persoane, precum și accesul simultan al unui număr redus de clienți în zonele comune sau la cabinele de probă.
Ca măsuri suplimentare, magazinele din AFI Ploiești pun la dispoziția clienților soluții pentru dezinfectarea mâinilor la intrare și ieșire și efectuează curățări constante ale suprafețelor atinse cu regularitate, ale cabinelor de probă și ale articolelor probate de clienți.
Sănătatea clienților, dar și a angajaților din magazinele prezente în AFI Ploiești este foarte importantă, astfel încât atât centrul comercial, cât și partenerii pun accent pe oferirea de informații educaționale despre prevenție și responsabilitate, prin semnalistica amplasată pe podea, geamuri și în zonele de trafic ale magazinelor.
Totul e bine când ne revedem cu bine! Spor la shopping!