Călătorie virtuală 3D în salină
Toţi prahovenii ar trebui să experimenteze aşa ceva măcar o dată în viaţă. vezi unde poţi face o călătorie virtuală de excepţie.
Cei care vor să aibă parte de o experienţă cu totul şi cu totul deosebită trebuie să ştie că mâine, de la ora 11:00, la Muzeul Sării din Slănic, are loc evenimentul ,,Sarea – bogăţie de milenii a pământului nostru”. Evenimentul este organizat în cadrul Programului ,,România 100”. Acţiunea marchează redeschiderea expoziţiei permanente a muzeului, într-o nouă prezentare, folosind elemente din domeniul tehnologiei actuale 3D – Realitatea Virtuală.
Concret cei care vor participa la eveniment şi vor dori să aibă parte de o experienţă deosebită vor face o călătorie virtuală în timp. Cu ajutorul ochelarilor 3D VR se va coborî în pântecele minei şi se va putea vedea cum era extrasă sarea în trecut şi încet, încet cum a evoluat totul. Totul va fi cât se poate de real, călătoria cu vagonetul imitând mişcările vehicului pe şine. Nu lipsesc nici efectele speciale.
Foto cu carater ilustrativ