logo
RNTV Live

Titi Tudor: “Sunt dezamăgit, umilit, frustrat!”

titi-tudor
Cristian Anghelescu

Prezent la meciul de fotbal dintre Petrolul și Unirea Urlați, maestrul Titi Tudor a găsit un moment prielnic pentru a mă aborda și a încerca să fie cât mai explicit în explicațiile legate de trauma prin care trece. Cu lacrimi în ochi, depășit de evenimente, parcă și îmbătrânit dintr-o dată, omul de sport a descris în câteva fraze cunoscuta situație în care se află CSM Ploiești, lipsa fondurilor împiedicând mica delegație a boxului ploieștean să participe la Finala Campionatelor Naționale de Box pentru Tineret ce se desfășoară la Rm. Vâlcea începând de astăzi, 25 septembrie și până în prima zi a lunii viitoare. Iată ce a declarat antrenorul, în exclusivitate pentru Republikanews:

“Nu am putut participa la Finala Campionatului Național de Box pentru Tineret unde aveam înscriși patru sportivi, trei dintre ei cu șanse reale la câștigarea titlurilor de campioni naționali! Și asta deoarece s-a transmis că nu există banii alocați de la Consiliul Local către CSM!

Am muncit pe rupte un an întreg și nu voi putea culege roadele muncii copiilor dar și ale mele! Vorbesc despre Sergiu Georgescu, Florin Ionescu, George Dumitrescu, sportivi deosebit de talentați și cu mare ambiție de a se impune în ierarhia boxului românesc dar care sunt obligați să rămână acasă! Lor li se putea alătura cu marea performanță și Alberto Biro, sportivul nostru care a ales să părăsească Ploieștiul alegând Bacăul, tocmai din cauza lipsei fondurilor financiare care macină sportul, de luni de zile. Era făcută o discuție cu omologii de la Bacău pentru o dublă legitimare a copilului dar, în condițiile date, acțiunea rămâne o cauză complet ratată! Voiam să nu fie în van o muncă de cinci ani cu el, copilul are cele mai mari șanse să ia aurul și să devină campion național! Iar Ploieștiul s-ar fi putut lăuda cu un titlu sigur de campion! Fiind lângă el, acolo, și el ținând mult la mine, la Ploiești, poate reușeam să-l conving să revină acasă, să lupte pentru noi, să-i pot promite că alta va fi viața de acum încolo, că vor veni și banii la club!

Consider neparticiparea la acest turneu drept o mare nedreptate care ni se face, chiar o tragedie, sunt dezamăgit, umilit, frustrat, mă macină indolența și lipsa de respect a unor așa zis oameni față de munca noastră, față de întregul fenomen sportiv! În fond, cine se cred aceste peronaje care se joacă cu destinele noastre?” a concluzionat Titi Tudor.

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor