Primăria Municipiului Ploieşti organizează un eveniment dedicat copiilor, în spiritul Crăciunului – “Tirul lui Moş Crăciun”.

Mâine, 24 decembrie , în Ajunul Crăciunului, între orele 10.30 – 13.30 şi începând cu ora 16.30, copiii pot să îl vadă pe Moş Crăciun, care a ajuns în Ploiești şi se pregătește să le aducă darurile, în noaptea magică.


Pentru că Moș Crăciun a dorit să vină, în această perioadă, la Ploieşti, pentru a putea privi în ochii şi sufletele copiilor, spre a le descoperi tainicele dorinţe, administraţia publică locală a amenajat un spaţiu dedicat acestei importante vizite.


Astfel, mijlocul de transport ales a fost frumos decorat şi luminat de sărbătoare, în cadrul unui parteneriat local. Sania moşului nu a putut fi adusă, deoarece spiriduşii o pregătesc pentru noaptea feerică de Crăciun.
“Tirul lui Moş Crăciun” va trece prin toate cartierele ploieştene, după cum urmează:

Mâine, 24.12.2020, în intervalul orar 10.30-13.30, Moş Crăciun îi va saluta, cu drag, din tirul său, pe copiii care îi vor ieşi în cale pe următorul traseu: strada Ştrandului, strada Gh. Doja, Halele Centrale, strada Gh. Doja, sens giratoriul Caraiman, Bulevardul Republicii, Şoseaua Vestului, dreapta spre Podul Înalt, strada Eremia Grigorescu, zona Lămâiţa, cu întoarcere în Centrul Civic, unde va parca la sediul Primăriei Municipiului Ploieşti, din Piaţa Eroilor.
De asemenea, în seara de Ajun, de la ora 16.30, Moş Crăciun va vizita următoarele zone: plecare de la sediul municipalităţii spre Gara de Sud, strada Eminescu – Spital Pediatrie Ploieşti, unde va şi staţiona pentru 15 minute, Gara de Sud, Bariera Bucureşti, Tătărani, sens giratoriu Strejnic, Concordia, cartier Mitică Apostol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *