logo
RNTV Live

Testele pentru salivă, distribuite școlilor. Elevii vor face câte două pe săptămână/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Testele pentru salivă, distribuite școlilor. Elevii vor face câte două pe săptămână

Testele pentru salivă au fost distribuite școlilor din Prahova la finalul săptămânii trecute, iar luni dimineață a început toată această procedură de testare. Recomandarea este ca fiecare elev să se testeze de 2 ori pe săptămână. Zilele stabilite sunt luni și joi. Totodată au fost cumpărate teste și pentru profesori, învățători și personalul nedidactic din școli. Așadar, și aceștia ar trebui să se testeze la fel ca elevii.

278 de mi de teste antigen au ajuns în județul Prahova. Până în prezent au fost distribuite unităților de învățământ un număr de 215.600 de teste. Potrivit inspectorului școlar general al ISJ Prahova,  Ilona Rizea, recomandarea este ca atât fiecare preșcolar și elev, cât și personalul didactic din învățământul de stat și particular  să se testeze de 2 ori pe săptămână, iar zilele stabilite sunt luni și joi.

Potrivit reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean Prahova, testele antigen au ajuns în la timp în unităților de învățământ. Procedura de distribuire către elevi este stabilită de Consiliile de Administrație ale școlilor, majoritatea decizând ca testarea să se facă la domiciliu, de două ori pe săptămâna, lunea și joia.

În Prahova există și două unități de învățământ, una de stat și una particulară, care au decis o altă procedură de testare a elevilor.

Acum doar timpul va arăta dacă această soluție găsită de autorități va da roade  în lupta cu coronavirus, iar copiii nu vor mai fi nevoiți să învețe doar din în fața unui calculator, ci vor fi prezenți fizic la cursuri.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/prime-de-craciun-ploiesti/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/directoare-de-gradinita-a-furat…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor