logo
RNTV Live

Tensiuni în ședința Consiliului Local Ploiești. S-a cerut anchetă la CSM Ploiești

cl_ploiesti
Dumitrescu Vlad

Au fost din nou tensiuni în ultima ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești programată în după-amiaza zilei de luni. Asta pentru că   dezbaterile au început cu o întârziere de aproape două ore, ceea ce a făcut ca reprezentanții legislativului ploieșitean să-și exprime nemulțumirea și au cerut sancționarea celor responsabili.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a figurat un singur proiect, cel prin care urma să se aloce fondurile necesare deplasării echipei de Kempo a CSM Ploiești la Campionatul Mondial din Portugalia. Numai că documentația care a stat la baza proiectului de Hotărâre a fost întocmită greșit de către reprezentanții Clubului Sportiv Municipal, iar pentru a fi remediate erorile, consilierii au fost nevoiți să aștepte preț de aproximativ două ore.

  „Am fost convocați la ora 11, ședința a început la 12.45 din cauza iresponsabilității și lipsei de respect din partea conducerii CSM. Nu se poate așa ceva. Un proiect atât de simplu…să treci la venituri sponsorizarea și la cheltuieli la fel, fără să fie niciun fel bugetul Clubului afectat, eu nu înțeleg.Dacă nu sunt în stare, să-și dea demisia. Iau o căruță de bani”, a declarat consilierul Gheorghe Sârbu.

„Am avut îngăduința de a aștepta aproape două ore pentru că este vorba de deplasarea unor copii, a unor sportivi  la o competiție. Am pus de asupra orgoliului sau a nevoii de a arăta celor de la CSM că nu așa se porcedează interesul acelor copii care nu au nicio vină.  Amintesc că regulamentul Consiliului Local prevede că directorii trebuie să participle la ședințe. Înțeleg că nu trebuie să participe toți directorii dacă pe ordinea de zi este un singur proiect, dar este lipsă de respect față de Consiliul Local  faptul că în acest moment nu este nimeni de la CSM”, a adăugat și consilierul Simona Popescu Uță.

 „Am stat două ore ca cineva să refacă un document. Cer conducerii CSM să facă o anchetă și în data de 27 aprilie, la ședința ordinară a Consiliului Local, să ne spună cine trebuia să întocmească documentele, cine a greșit și ce măsuri au fost luate pentru a sancționa persoanele respective. Cu privire la lipsa directorului, executivul trebuie să aibă în vedere aplicarea unei sancțiuni disciplinare”, a solicitat consilierul George Botez.

Într-un final, proiectul a fost votat de toți consilierii prezenți la ședință.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor