Toată lumea vorbește despre efectele dăunătoare ale folosirii tehnologiei în viața noastră și în special, a copiilor. Culmea, toate aceste informații înfricoșătoare, pe alocuri, ne sunt prezentate fix prin intermediul electronicelor. Păi, ne hotărâm?
Eu tind să cred că este o modă să fii anti-ceva sau pro-ceva, dar la modul extremist, talibanez. Fie că este vorba de electronice, fie că este vorba de mâncare, de apă, de orice, avem avocați convinși de așa DA, așa NU.
Eu le spun părinților îngrijorați de aceste aspecte să se relaxeze puțin pentru că, inconștient, au înlocuit bau-bau-l, baba-Cloanța, baba cu sacul din vremea copilăriei noastre cu frica de electronice sau de orice altceva.
Dacă tot vorbim de dependențe haideți să căutăm dependențe mai dureroase, în interiorul nostru, că doar nu degeaba se spune că exteriorul reflectă interiorul.
Așezați-vă confortabil, luați o coală de hârtie pe care o îndoiți pe jumătate și scrieți pe prima jumătate:
-mi-e frică/teamă să îmi las copilul la televizor,
-mi-e frică că devine dependent de electronice,
-mi-e frică că nu o să citească cărți,
-mi-e frică că o să își aleagă anturaj nepotrivit,
-mi-e frică că nu corespunde, că eșuează, că nu are succes în viață etc
Vă invit să fiți sinceri și pe a doua jumătate de coală, respectând aceeași ordine, să scrieți:
-îl las la TV doar când am treabă, etc
Hopa, ce strategie. Și cine este beneficiarul acestei facilități extraordinare? Copilul? A ales el, fix în acel moment să facă această acțiune sau domnia sa, părintele a decis că acum este momentul potrivit?…
Nu uitați dependența de electronice este doar o etapă și dacă aveți senzația că voi controlați aceată situație este o iluzie a minții. Copilul va crește, va da piept cu următoarea dependență și nu va ști să reacționeze pentru că cineva l-a protejat de baba Cloanța în loc să îl învețe să își privească fricile în ochi și să găsească propriile soluții eficiente.
Ce este de făcut cu TV-ul?
Dacă dumneavoastră aveți treabă și v-ar ajuta să îl lăsați la TV, cel mai bine este să stabiliți de la început un joc: uite, mami are treabă o jumătate de oră. Preferi să te uiți la desene animate sau vrei să faci altceva în acest timp? Acum vom stabili exact perioada în care facem această activitate (pentru copii folosiți un ceas mare pe care puteți desena cu un marker intervalul de timp). Uite, mami o să te anunțe cu 5 minute înainte să terminăm activitatea pentru ca tu să fii pregătit. (puteți să puneți o alarmă să sune). Acesta este jocul nostru: pe locuri, fiți gata, START!
-ce condiție trebuie să îndeplinească ceva sau cineva pentru a deveni dependent? Oare îl ajută pe micuțul care abia descoperă lumea să învețe cum stă treaba cu autoritatea sau mai bine ar fi să aibă parte de niște părinți care să îl ghideze blând în jungla electronicelor unde a aterizat? Oare o pasăre nu își mai învață puii să zboare singuri, să devină autonomi, de frică că îi poate mânca un alt animal?
-tu ai citit/citești cărți? De unde simți că a apărut această frică?
Există și extrema în care părinții chiar au citit și citesc și sufocă copilul de mic cu multe cărți, litere pentru a-și valida o emoție mai veche. Eu spun că o variantă echilibrată este lectura în grup (în familie), chiar și atunci când micuții cresc pentru că ne folosim de cel mai frumos dar: comunicarea.
Pentru a transforma lectura într-un moment magic, puteți propune membrilor familiei seri de lectură tematice, un fel de club de lectură în familie, poate vă gândiți să invitați și prieteni ai copiilor, să aveți și o tombolă, lăsați-vă imaginația să zburde.
-de ce îmi este frică de un posibil anturaj nepotrivit pentru copilul meu? De obicei aceste întrebări apar peste vârsta de 10 ani.
Poți să îți amintești cum a fost acea perioadă în viața ta? Are suficientă încredere copilul tău în tine, ca părinte? Tu ai avut parte de încredere și siguranță în copilărie? Ce a văzut în familie? De ce fel de persoane/ prieteni sunteți înconjurați? Se spune că noi suntem suma gândurilor pe care le rulăm în cap și a oamenilor de care ne lăsăm înconjurați. Faceți o scurtă analiză.
Ce este de făcut?
Dacă aveți un copil care răspunde la multe întrebări cu clasicul “bine”, atunci e timpul să găsiți soluții rapide de întărire a încrederii și comunicării cu el.
La fel veți proceda cu orice frică/teamă/neliniște/îndoială/agitație care are legătură cu cineva din exteriorul dumneavoastră, căutați prima dată în interior și veți descoperi imediat de ce ea radia în exterior. Doar vă “trăgea de urechi” , șoptindu-vă suav: sunt aici și nu plec până nu te împrietenești cu mine!
Dacă nu aveți timp să citiți pe această temă, vă recomand cursurile “la modă”, dar atât de folositoare, cursuri de dezvoltare personală sau sedințe de coaching, în acest caz de life coaching. Oferta este variată în zilele noastre, singura recomandare, cea aplicată de mine personal este: dacă avem de îmbunătățit o situație cu un copil alegeți un coach care are copil, dacă este vorba de o situație de cuplu, alegeți un coach cu o experiență în această zonă, etc. Dacă vă întrebați de ce am ales eu astfel, răspunsul este simplu: coach=antrenor și orice antrenor bun a fost înainte sportiv.
Bertrand Russell spunea: „Învingerea fricii este începutul înțelepciunii.”
Cu fiecare frică învinsă suntem niște părinți mai înțelepți și mai potriviți pentru copiii nostri.
E, acum că ne-am împrietenit cu baba Cloanța, vă doresc lectură inspirată și răbdare multă pentru a putea crește copii autonomi, pregătiți să își ia zborul oricând.
