logo
RNTV Live

Tehnologia, cauza de furie și frustrare pentru preșcolari

bd7a6d6e-ef13-4bd9-831d-783b0acacebe
Pantazi Bianca

Mulțumită îmbunătățirii abilităților de comunicare și emoționale, copiii tind să exprime tot mai puțin furie și fustrare pe măsură ce cresc. Însă, această tendință nu s-a regăsit în rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii canadieni, care au analizat comportamentul copiilor care au petrecut, în condițiile pandemiei, timp în fața ecranelor. Potrivit unui articol publicat în revista Nature, cercetarea a constatat o intensificare a stărilor de furie și frustrare în rândul acelor copii, în timp.

Analiza a fost făcută pe un grup de 315 copii canadieni, de către cercetători, în privința cărora au fost culese date la vârsta de 3 ani și jumătate și după la vârsta de 4 ani și jumătate, la un an distanță.

Raportul afirmă, potrivit datelor culese astfel, că timpul petrecut de copii în fața ecranelor la vârsta de 3 ani și jumătate poate prezice ca la vârsta de 4 ani și jumătate, aceștia să aibă o înclinație mai puternică de exprimare a furiei și frustrării.

”Timpul petrecut de preșcolari în fața ecranelor, în pandemie, se poate să fi subminat abilitatea de reglare a emoțiilor negative, o componentă-cheie a competențelor sociale și academice”, deduc autorii studiului.

Mai multe știri pe Stiri republika NEWS – Din Ploiesti pentru toata Prahova!

Ne găsești pe pagina de Facebook (20+) RepublikaNews | Ploiesti | Facebook

Mai multe informații găsiți aici Timpul petrecut de preșcolari în fața ecranelor, în pandemie, posibilă cauză pentru intensificarea stărilor de furie și frustrare pe măsură ce cresc – studiu – Edupedu.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor