Un bărbat de 31 de ani, angajat ca șofer pentru o flotă de ridesharing, și-a găsit sfârșitul într-o manieră tragică după ce a fost solicitat pentru o cursă fatidică. Incidentul a avut loc între localitățile Ploiești și Snagov, iar destinația finală trebuia să fie în județul Ilfov.
Potrivit surselor din anchetă, tânărul de 21 de ani, care locuia fără forme legale la concubina sa în Bărcănești, a comandat cursa direct prin telefon, fără a folosi aplicația oficială. Pe drum, din motive încă necunoscute, între cei doi a izbucnit un conflict violent.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere fără permis și distrugere prin incendiere.
În baza probatoriului administrat, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale Prahova și Ilfov.
Momentul în care criminalul este adus la sediul IPJ Prahova pentru ai se lua amprentele. Acesta nu a făcut nicio declarație înainte de intrarea în sediul Poliției