logo
RNTV Live

Tânăr arestat după ce și-a omorât mânzul în bătaie

IMG-20230306-WA0011
Ștefan Petre

Un bărbat de 25 de ani, din comuna Agăș, județul Bacău, a fost reținut de polițiști pentru uciderea intenționată a mânzului pe care îl avea în gospodărie.

După cercetarea cazului, s-a stabilit că pe data de 2 martie 2023, în timp ce se afla la domiciliul său, tânărul a lovit mânzul în repetate rânduri și l-a supus la eforturi inutile, provocându-i decesul.

Astfel, la data de 6 martie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea bănuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție fără drept. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J Bacău.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția tuturor deținătorilor de animale, cu privire la faptul că la data de 16.05.2022 a fost publicată în monitorul oficial al României Partea I, nr. 484 din 16.05.2022, Legea 138 din 13.05.2022, pentru modificarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor, fiind înăsprite pedepsele pentru infracțiunile prevăzute de această lege specială.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

a) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;

b) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;

c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;

b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;

c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

d) rănirea cu intenție a animalelor.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

b) schingiuirea animalelor;

c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;

d) zoofilia.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor