Sursă foto: Basilica

Protoieria Vălenii de Munte desfășoară, luna aceasta, taberele gratuite „Bucuria Vacanței”, ajunse la cea de-a 14-a ediție. Copiii care participă vin din trei zone diferite ale țării și au rezultate foarte bune la învățătură, dar provin din familii cu posibilități financiare limitate.

Prima serie de „beneficiari” provine din Capitală. De pe 2 iulie și până sâmbătă, 8 iulie, aceștia au fost implicați în diverse activități, precum rugăciunea (organizată de Biserică), atelierele de creație, piscina, drumețiile la mănăstirile din zonă (Crasna, Suzana, Cheia), vizitele la diverse muzee locale, la Salina Slănic Prahova și la așezământul social al Părintelui Nicolae Tănase de la Valea Plopului.

„Nădăjduim că evadarea din tumultul Capitalei va aduce în sufletul copiilor un strop de liniște și va reprezenta un popas duhovnicesc în diversitatea programului zilnic, dar și frumusețea locurilor vizitate să le rămână întipărită în minte pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Aceste tabere au ca scop apropierea tinerilor de Biserică și de valorile acesteia. Protoieria Vălenii de Munte, prin cei 14 preoți implicați și cei opt voluntari dedicați, transformă vacanțele unor copii proveniți din familii modeste, dar cu rezultate remarcabile la învățătură, într-o roditoare lecție de viață, de comuniune creștină, de limbă și tradiție românească.” a declarat Părintele Protopop Mihail Peneș, pentru Radio Trinitas.

Alte vizite programate pentru copii sunt cele de la grădina zoologică și cea botanică de la Bucov. În plus, ei vor participa la ateliere de icoane pictate pe sticlă și de bătut toaca și vor afla cum se fabrică pâinea, saltelele și confecțiile din textile și piele, iar ultima seară în tabără va fi una de cântec și joc.

Taberele Bisericii sunt mult mai mult decât simple momente de relaxare și odihnă pentru copii. Sunt adevărate școli în care se predă și se însușește nemijlocit marea lecție a iubirii creștine” adaugă protopopul de Vălenii de Munte.

„Credem că dezvoltarea personală departe de casă, alături de alți copii, într-un mediu diferit, la poalele muntelui, într-o oază de liniște, reprezintă mediul propice în care un tânăr inteligent emoțional reușește să aibă relații interumane favorabile liderului de mâine.

Putem spune că este un eveniment care probează adevărul că, în acest timp sărăcit și ispititor, se poate trăi altfel, se poate zidi sufletește, se poate învăța lecția conviețuirii în logica firescului creștin alături și împreună, în comuniune cu aproapele” – așa și-a încheiat Părintele Protopop Mihail Peneș discursul.

Sursă: Basilica

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *