logo
RNTV Live

Surprize din partea Primăriei Ploieşti. Descoperă lumea dansului grecesc şi spectacolul de Crăciun al lui Cezar Oatu şi prietenii săi

Surprize din partea Primăriei Ploieşti. Descoperă lumea dansului grecesc şi spectacolul de Crăciun al lui Cezar Oatu şi prietenii săi
Mihai Constantinescu

Surprizele pregătite de autorităţile ploieştene  pentru ” Sărbătorile de iarnă”, continuă

Surprize din partea Primăriei Ploieşti. Descoperă lumea dansului grecesc şi spectacolul de Crăciun al lui Cezar Oatu şi prietenii săi.

Momente și cântece dragi din tezaurul folcloric românesc le vor fi oferite ploieștenilor astăzi începând cu ora 17.00,  pe scena amintită mai sus vor urca, pe rând, copiii Ansamblului folcloric Mugurelul al Colegiului Economic Ploiești și corul de copii de la școala “I. A. Bassarabescu”. Seara va continua de la ora 18.00 cu spectacolul de teatru pentru copii “Spiridușii lui Moș Crăciun”. De la ora 19.00 cei prezenți la spectacol vor păși în lumea dansului grecesc prin intermediul Ansamblului KYMATA.

Primăria Municipiului Ploiești le-a pregătit ploieștenilor un concert extraordinar “Crăciunul Regal”. Va avea loc mâine începând cu ora 20.00. Va fi susținut de Cezar Ouatu și invitații săi: Nico, Valentin Dinu, Alis Fainita, Briana Vaduva, Maria Stoica, Marius Denes (pian solist), Corala Danielescu. Spectacolul regal va fi condus de dirijorii Cezar Ouatu și prof. Valentin Gruescu. Intrarea la spectacolul, ce va avea loc pe scena amenajată în fața Palatului Culturii, va fi liberă.

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor