Rumen Radev, președintele socialist al Bulgariei, frecvent acuzat de simpatii pro-ruse, a respins prin veto o lege ce propunea furnizarea de transportoare blindate către Ucraina. Acesta a returnat textul parlamentului pentru o nouă dezbatere, invocând preocupări legate de securitatea națională, conform informațiilor Novinite.com.
Acordul privind furnizarea a 100 de transportoare blindate, semnat în august 2023 la Sofia și ulterior la Kiev în noiembrie, a fost ratificat de Parlament, dar veto-ul lui Radev impune necesitatea unui nou vot asupra acestei chestiuni.
În expunerea motivelor deciziei sale, Radev a subliniat necesitatea unei analize mai atente a rolului pe care vehiculele respective îl joacă în protejarea frontierelor Bulgariei și în furnizarea de ajutor cetățenilor în situații de urgență și dezastre. Radev este de părere că parlamentarii nu au avut o „înțelegere comprehensivă a specificului donației”, ceea ce a diminuat capacitatea deputaților de a „evalua în mod corespunzător necesitatea” echipamentului.
Conform raportului emis de Comisia parlamentară pentru apărare, acordul presupune furnizarea Ucrainei de echipamente de transport blindate și piese de schimb care nu mai sunt în uzul Ministerului de Interne din Bulgaria.
„Acest veto va fi depăşit, aşa că nu văd nimic de comentat”, a declarat în reacţie premierul bulgar, proeuropeanul Nikolai Denkov.
Scandal uriaș în Bulgaria
În cursul procesului de ratificare a acordului, s-au evidențiat opinii divergente între deputați, diviziunile apărând în special între diferitele grupuri politice. În ciuda aprobării majoritare, unele fracțiuni parlamentare și-au exprimat rezervele sau opoziția față de donație.
„Decizia preşedintelui Rumen Radev de a se opune prin veto la furnizarea de vehicule blindate Ucrainei poate fi rezumată într-un singur cuvânt – ruşine!”, a comentat Delian Peevski, preşedintele grupului parlamentar al Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, aflată la guvernare. „După această decizie, este şi mai clar cât de important este pentru Bulgaria să aibă o majoritate parlamentară euroatlantică şi un guvern euroatlantic susţinut de aceasta. Pentru că orice altceva poate duce ţara noastră pe o altă cale, neeuropeană şi periculoasă – spre Moscova, spre Putin, acolo unde politicienii proruşi vor să o deturneze”, a declarat Peevski.
Potrivit politicianului, Parlamentul ar urma să depăşească veto-ul preşedintelui în această săptămână.
Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Externe, Mariya Gabriel, și-a exprimat regretul față de veto-ul impus de președinte asupra acordului privind furnizarea gratuită de echipament de luptă blindat către Ucraina. Ea a evidențiat că nu există o necesitate reală pentru cele 100 de transportoare blindate din dotarea Ministerului de Interne și că decizia a fost luată în coordonare cu structurile relevante pentru a clarifica poziția Bulgariei și pentru a exprima solidaritatea cu Ucraina. „Este doar o chestiune de timp până când Adunarea Națională își va face treaba. Dat fiind contextul dezbaterilor anterioare, nu mă aștept la o schimbare a poziției Adunării Naționale”, a declarat Gabriel.
În iulie, aflat în vizită la Sofia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a dat o replică tăioasă omologului său bulgar, Rumen Radev, declaraţiile, surprinse de camerele de luat vederi, intervenind după ce preşedintele Bulgariei a numit războiul din Ucraina „conflict” şi şi-a reiterat public împotrivirea de a trimite arme Kievului din stocurile naţionale.