Două microbuze şi un autoturism pline cu suporteri ai Petrolului plecaţi la finala Cupei Olandei, AZ Alkmaar – Vitesse Arnhem, au fost oprite sâmbătă de poliţia austriacă pe autostradă şi percheziţionate, călătorii fiind reţinuţi, amendaţi şi returnaţi în Ungaria, cu interdicţia de a se mai întoarce în Austria.
Grupul de suporteri ploieşteni, 34 la număr, plecase spre Olanda pentru a fi alături de galeria echipei din Vitesse, cu care ultraşii Petrolului sunt înfrăţiţi. Doar că, pe drum, în Austria, un filtru organizat de poliţie pentru a depista imigranţii ilegali a tras cele două microbuze pe dreapta.
La percheziţie, poliţiştii au descoperit materiale pirotehnice: torţe, fumigene şi alte obiecte. Românii au fost reţinuţi peste noapte la secţia de poliţie. Li s-au întocmit procese verbale, iar şase dintre membrii galeriei Petrolului au fost amendaţi cu câte 300 de euro. Dimineaţa, poliţia austriacă i-a escortat înapoi, la graniţa cu Ungaria, cu interdicţia de a mai intra în Austria.
La finala Cupei Olandei, programată în această seară de la ora 19:00, vor fi, totuşi, prezenţi doi susţinători ai Petrolului, plecaţi cu avionul. Aceştia au cu ei un mesaj pe care îl vor expune pe stadion în timpul partidei.
AZ Alkmaar – Vitesse Arnhem este un derby local, între cele două formaţii fiind o rivalitate chiar mai mare decât cu echipele mari ale Olandei, Ajax, Feyenoord şi PSV.
Ploieştenii au fost prezenţi pe stadion şi la meciul de campionat, disputat luna trecută. Galeria echipei AZ Alkmaar este înfrăţită cu cea a Stelei, iar galeria echipei Vitesse este înfrăţită cu susţinătorii Petrolului.
sursa: prosport