Vești bune pentru cei care vor să-și schimbe electrocasnicele vechi din casă, cu unele noi. Aflată la Ploiești, Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului, a anunțat că pregătește un program Rabla pentru electrocasnice.
Astfel, cei care aplică acest program, vor primi subvenții de la stat pentru a înlocui frigiderul sau aragazul vechi cu unul nou.
Reciclarea aparatelor de uz casnic este necesară, a mai declarat ministrul, având în vedere că unele sunt foarte poluante.
Programul Rabla pentru electrocasnice ar putea fi deschis în această vară. Valoarea bonusului și detaliile programului vor fi stabilite de autorități, în urma discuției cu reprezentanții centrelor de reciclare și cu retailerii.
Un program similar, de reciclare a electrocasnicelor, se derulează deja în ţară, însă este sustinut doar de producatori şi retaileri, din bugete proprii. Sistemul respectiv se numește ”buy Back”, și constă într-o reducere a prețului pentru un electrocasnic cumpărat, dacă este adus în schimb cel vechi.