Miercuri, Comisia Europeană (CE) este programată să ia decizia de a debloca fonduri europene în valoare de aproximativ zece miliarde de dolari pentru Ungaria, cu o zi înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE) pe care Viktor Orban a amenințat că îl va sabota, conform relatărilor AFP citate de News.ro.
Această aprobare, care se anticipază a fi anunțată miercuri după-amiază, conform unor surse apropiate situației, a stârnit deja reacții puternice în Parlamentul European (PE), unde unii membri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca Bruxelles-ul să cedeze presiunilor liderului naționalist ungar.
Comisia leagă această eventuală deblocare de reforme întreprinse de Budapesta în vederea unei respectări a unei serii de condiţii vizând o îmbunătăţire a independenţei sistemului judiciar ungar.
Suma respectivă reprezintă mai puţin de jumătate dintre fondurile blocate de UE din cauza încălcării statului de drept de care acuză Ungaria.
”La ora la care vorbim, Comisia efectuează activităţi finale privind evaluarea, pentru a se putea lua o decizie. Nu pot să spun acum care va fi decizia”, a declarat prudent, marţi, vicepreşedinta Comisiei însărcinată cu Valorile şi Transparenţa Vera Jourova, întrebată în acest sens într-o conferinţă de presă la Strasbourg.
Viktor Orban a ameninţat să blocheze decizii-cheie cu privire la Ucraina, aflate pe agenda unui summit european joi şi vineri, şi anume deschiderea unor negocieri de aderare la UE şi aprobarea unui ajutor european în valoare de 50 de miliarde de euro – sub formă de împrumuturi – destinat Kievului.
Orban e singurul care a menţinut legături strânse cu Kremlinul după invazia Ucrainei de către Rusia, cere să se organizeze o ”dezbatere strategică” între cei 27 pe tema viitorului relaţiilor cu Kievul.
Mai multe informaţii găsiţi aici.