logo
RNTV Live

Stoichiciu: “Am obținut un răgaz de patru zile de la FRH”!

stoichiciu
Cristian Anghelescu

Așa cum de altfel se și aștepta, reacția oficialilor Primăriei Ploiești s-a lăsat așteptată și după ora 16:00, termen limită impus iniţial de Federaţia Română de Handbal în cazul înscrierii echipelor de handbal ale secției ploieștene de profil în ediţia de campionat 2016-2017.

Contactat telefonic de către redactorul RepublikNews, directorul CSM, Cezar Stoichiciu a declarat: “Cred că așteptăm mult și bine, nu mai știu ce să cred cu această telenovelă! Am discutat cu primarul Dobre și acesta a spus… să mai așteptăm! De aceea am solicitat conducerii FRH o dispensă de patru zile, tocmai poate o să se întâmple ceva pozitiv! Dar, o să vedeți, nu există decât amăgeli! Nu știu de ce această doamnă Crăciunoiu insistă cu bătaia asta de joc și nu deblocă situația existentă! Îmi vine să-mi iau lumea în cap, cred că de aceea s-a îmbolnăvit și Cristi (n. red – Ganea, vice-primar al Ploieștiului, internat în spital cu probleme cardiace!), poate singurul care ar fi putut să-și asume ceva! Ca să nu vă mai spun că i-am mai încurcat și pe copiii și antrenorii Petrolului, și ei rămași fără sprijin financiar și fără posibilitate de a se antrena, neavînd posibilitatea să plătim terenuri, baze, nimic! Nu se vrea nimic în toată ecuația asta, poate doar să fie terminat sportul în Ploiești! Să-l termine! Și să se termine odată și cu bătaia asta de joc! Parcă văd că vom vorbi la trecut despre handbal, baschet, ce mai, despre tot sportul!” a declarat Stoichiciu.

Trebuie menţionat că, în acest moment, CSM Ploieşti are achitată taxa de înscriere în campionat aferentă primei jumătăţi a sezonului. Dar, numai atât! Ori, fără bani, nimic nu se poate realiza, în niciun domeniu! Or fi știind și cei care se cramponează să fie mai catolici decât Papa?

 

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor