Stația de tratare mecano-biologică de la Ploiești este gata.
Ieri, președintele Consiliului Județean Prahova a participat la recepționarea lucrării.
Stația de tratare mecano-biologică este parte a „Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Prahova”.
În momentul de față se află în desfășurare licitația pentru desemnarea operatorului stației.
Cu ajutorul stației situată în zona în care a funcționat fosta groapă de gunoi a municipiului, se pot realiza mai multe obiective esențiale pentru mediu.
– reducerea cantității de deșeuri biodegradabile la depozitare conform obligațiilor asumate prin Tratatul de aderare a României la UE;
– creșterea capacității de recuperare a deșeurilor, ca urmare a tratării mecano-biologice a deșeurilor biodegradabile în cadrul Stației de tratare mecano-biologice de la Ploiești;
– optimizarea sistemului de management al deșeurilor prin reducerea impactului aferent transportului deșeurilor la facilitățile de tratare sau depozitare.
Staţia este construită la marginea municipiului Ploieşti, în vecinătatea rafinăriei Petrotel-Lukoil şi a fostei gropi de gunoi a oraşului.
Proiectul are o valoare generală de peste 60 de milioane de lei.
SURSA FOTO – Facebook – Bogdan Toader