Spitalul de Pediatrie din Ploiești și-a achiziționat, din venituri proprii, o ambulanță pentru transportul copiilor. Cei mici vor putea fi duși acum să facă investigații sau consultații interdisciplinare care nu sunt posibile în spital. Aici se încadrează inclusiv tomografiile sau RMN-urile. Mai mult decât atât, conducerea unității spitalicești spune că va folosi ambulanța și pentru transportul micuților pacienți la domiciliu, dacă părinții acestora nu își permit să plătească un taxi.
Ani de zile, reprezentanții Spitalului de Pediatrie Ploiești au cerut de la Ministerul Sănătății o ambulanță de care medicii au nevoie pentru transportul copiilor. Fără succes însă. Au reușit în schimb, pe finalul anului, să achiziționeze una, din venituri proprii.
Pentru utilizarea noii achiziții, spitalul nu este nevoit să facă angajări. Cei doi șoferi ai unității au și specializarea de ambulanțieri. În funcție de fiecare caz în parte, copiii vor fi însoțiți pe drum de un infirmier, un asistent medical sau un medic. Ambulanța este una specială pentru transportul copiilor.
Ambulanța cumpărată de Spitalul de Pediatrie din Ploiești a costat 60.000 de euro.