logo
RNTV Live

Spectacol în premieră în teatrul ploieștean

387830345_122111106698056892_2692476620554494114_n
Ștefan Petre

Premiera spectacolului „Carmilhan – Corabia fantomă”, cea mai recentă producție din repertoriul Teatrului de Animație Imaginario, „va umple de magie, bucurie și culoare” sala acestei secții, duminică, 10 decembrie, de la orele 10:30 și 12:00.

Montat după un text scris de Costel Dobrescu, cu regia și scenografia realizate de Mihai Androne, muzica lui Cosmin Cosma și Andrei Midișan, spectacolul aduce pe scenă o poveste inspirată dintr-o legendă scoțiană ce îi va purta pe spectatori într-o călătorie fascinantă pe drumul descoperirii valorilor autentice ale existenței umane.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Orbean, Nelu Neagoe, Costel Dobrescu, Olga-Ioana Bela, Paul Niculae, Ioana Roșu, Nuța Ilie, Ana Maria Orbean, Lizica Sterea.

Zi după zi, Caspar și Will, doi frați care trăiau pe o insulă izolată din Scoția, își petrec timpul pescuind în apele mării, bucurându-se de frumusețea naturii și cultivând legături strânse cu oamenii din jur. Viața lor pașnică ia o turnură neașteptată atunci când Will descoperă o bucată strălucitoare de aur, pe care o consideră parte a unei comori scufundate. Din acea clipă, un impuls curios se transformă în obsesie, iar tânărul pescar pornește într-o căutare palpitantă pentru a dezlega misterul din spatele acesteia.

prezentarea spectacolului „Carmilhan – Corabia fantomă” pe site-ul oficial al municipalității ploieștene


Biletele sunt disponibile la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.

Vă așteptăm cu drag la teatru, să descoperiți un spectacol adresat spectatorilor de toate vârstele, care ne îndeamnă să conștientizăm că adevărata comoară a vieții nu constă în bogățiile materiale, ci în lucrurile neprețuite pe care le împărtășim cu cei din jurul nostru.

transmit reprezentanții Teatrului Imaginario.

Sursă: Ploiești.ro

  • fotografie cu caracter ilustrativ

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor