logo
RNTV Live

Document bombă la CSM!

constantin-caliman
Cristian Anghelescu

Cum deja se cunoaște, tensiunea existentă la Clubul Sportiv Municipal Ploiești nu mai cunoaște limite. Într-o scrisoare adresată lui Constantin Căliman, ultima dată director general al CSM București – entitate sportivă luată drept etalon de către omologii din Ploiești – oficialul cu master în „Managementul și Administrarea Structurilor Sportive” a transmis către instituția de pe strada Milcov un răspuns din care se înțelege că toate deciziile luate de către conducerea clubului au avut acoperire legală.

aMai concret, la întrebarea “care sunt categoriile de cheltuieli care pot fi efectuate din bugetul local al municipiului pentru practicarea activităților sportive (în afara celor care se desfășoară în școli, licee, cluburi sportive școlare, palate și cluburi ale copiilor)”, oficialul cu domiciliul în Capitală a oferit următorul răspuns:

  • Prin hotărâre a Consiliului Local pot fi finanțate activități sportive ale instituțiilor subordonate (CSM Ploiești și/sau alte instituții, după caz), sau a unor structuri sportive înființate în baza legii 69/2000 și OG 26/2000 care depun cereri de finanțare pe baza proiectelor de finanțare
  • Categoriile de cheltuieli sunt stabilite prin HG 1447/2007 cu completările și modificările ulterioare, inclusiv cele de natură salariale
  • La aceste cheltuieli stabilite prin HG 1447/2007, cu completările și modificările ulterioare, se adaugă cheltuielile de achiziții de bunuri și servicii, respectând legislația în vigoare.

Directia-Economica-Primaria-Ploiesti-Nicoleta-CraciunoiuIar în acest context, când specialiștii se pronunță, i se poate pune întrebarea firească doamnei Crăciunoiu – oficial pe probleme economice din cadrul Primăriei – unde este greșeala pe care domnia sa o tot reclamă? Și, mai ales, de ce a trebuit să fie tergiversată această speță când evidența spune altceva?

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor