Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că partidul nu a luat încă o decizie privind candidatul pentru funcția de primar al Capitalei. El precizează că, în afară de fostul primar Gabriela Firea, nu are cunoștință că vreun alt social-democrat și-a exprimat intenția de a candida pentru Primăria Generală a Bucureștiului.

Întrebat marți seară dacă Gabriela Firea este opțiunea PSD pentru o candidatură la un nou mandat de primar al municipiului București, Sorin Grindeanu a răspuns: „Dar nu am luat această decizie și nu s-a luat niciunde”.

”Eu azi am participat la parte din ședințele pe care Marcel Ciolacu și ceilalți colegi din conducerea partidului le-au avut cu regionalele, au fost opt ședințe cu fiecare regiune, la parte din aceste ședințe am fost, la unele nu, fiindcă am avut program și la minister, la cea de la București nu, dar la cele la care am fost nu s-a discutat de candidatura…”, a afirmat Sorin Grindeanu.

El a explicat că acolo unde PSD are edili în funcții, cel mai probabil aceștia vor candida pentru noi mandate.

”Eu cred că în momentul în care va veni ședința PSD în care se vor decide candidații la București, pe sectoarele unde nu avem primari, candidații, când vom decide candidați în toată țara, se va decide și la nivel de primărie generală. Nu poate să meargă Primăria Generală București înaintea celorlalți candidați din țară”, a spus Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă are cunoștință despre o eventuală susținere față de alt candidat pentru funcția de primar general al Capitalei, Grindeanu a răspuns: ”Nu. Eu nu am cunoștință de alt candidat, să fi declarat, să fi spus că își dorește primar general”.

Grindeanu este de părere că, dincolo de numărul de blocuri care nu au apă caldă, subiectele de discuție pentru Capitală sunt ”planurile de dezvoltare” sau sistemele integrate de transport.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *