După un meci pe care singură și l-a făcut greu, două greșeli ale unui arbitru de linie validate de cel de scaun scoțând-o parcă din minți, Sorana Cîrstea a reușit o victorie mare în fața letonei Anastasija Sevastova, 7-6(4) 3-6 6-3, în două ore și 12 minute.
După ce partida a fost întreruptă pentru o zi din cauza vremii nefavorabile la scorul de 6-4 în tie-break, Sorana a revenit pe terenul 8 al arenei de la Miami și și-a adjudecat rapid primul set.
Actul secund al disputei cu numarul 25 mondial a fost, însă, deosebit de disputat. Dupa 3 break-uri consecutive, românca a reușit să-și facă serviciul și s-a distanțat la 3-1. Nu a fost însă de ajuns și, enervată de două decizii ale arbitrilor plus o dublă greșeală prin care a făcut cadou un game adversarei, Sorana a răbufnit și a fost penalizată cu un punct. Ulterior, pe fondul unor greșeli venite deloc fortuit, aceasta a cedat setul, 3-6 după ce, reamintesc, inițial a condus cu 3-1!!
În decisiv, calmându-se și practicând tenisul de metronom pe care-l stăpânește, românca a apăsat accelerația și s-a impus cu 6-3, calificându-se în turul al treilea al turneului din Florida.
Pentru un loc în optimi, Cîrstea va juca împotriva fostului lider WTA, Caroline Wozniacki, a 12-a favorită la Miami.
Irina Begu a pierdut neverosimil
Begu a pierdut o partidă pe care nimeni nu credea că o va ceda! Ea s-a înclinat în faţa ibericei Arruabarrena, scor 6-3, 4-6, 3-6, confirmând încă o dată că are un sezon de tranziţie, în care inconstanţa este principala sa caracteristică.
După un prim set câştigat relativ lejer, Irina s-a desprins şi în setul secund şi se părea că partida se îndreaptă către o victorie facilă. Nu a fost cazul, Arruabarrena echilibrând partida parcă din neant, ba chiar a reușit până la final să câștige un set ca și pierdut.
Cu moralul la pământ după pierderea actului secund, Begu s-a văzut condusă cu 3-0 în decisiv. Deşi a avut puterea să revină şi să egaleze la trei, în cele din urmă reprezentanta noastră a cedat…
În turul următor, pe Arruabarrena o aşteaptă o partidă extrem de dificilă, urmând a o întâlni pe favorita gazdelor, Madison Keys (cap de serie numărul 8). Sportiva din SUA a trecut în runda secundă fără nicio emoţie de elveţianca Golubic, căreia i-a cedat doar 3 game-uri (6-1, 6-2).