Șoferi prinși băuți la volan și fără permis. Trei dosare penale într-o singură zi.
Polițiștii din județul Dâmbovița au depistat, în decursul aceleiași zile, trei conducători auto care au încălcat grav legea, două dintre cazuri fiind legate de consumul de alcool, iar unul de conducerea fără permis.
Șoferi prinși băuți la volan și fără permis. Trei dosare penale într-o singură zi
Șoferi prinși băuți la volan și fără permis. Primul incident a avut loc în jurul orei 04:00, pe un drum comunal din localitatea Pietrari. Un bărbat de 44 de ani, din comună, a fost oprit pentru control, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Câteva ore mai târziu, în comuna Crângurile, polițiștii au depistat un tânăr de 26 de ani, din Valea Mare, aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul alcooltest a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar și în acest caz au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În aceeași seară, un alt șofer, în vârstă de 39 de ani, din comuna Voinești, a fost surprins conducând un autoturism pe DJ 702B, în Dragomirești, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosare penale în toate cele trei cazuri și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews