Un bărbat de 31 de ani, conducător al unei autospeciale SMURD aflate în misiune, a fost sancționat de polițiștii din Aiud cu o amendă de peste 1.800 de lei și a rămas fără permis timp de 120 de zile, după ce a traversat o trecere la nivel cu calea ferată cu barierele coborâte.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 8 iunie, pe strada Gării din municipiul Aiud. Deși se afla în misiune, cu semnalele luminoase și sonore activate, șoferul ambulanței a ignorat semnalizarea rutieră și a pătruns pe calea ferată, încălcând prevederile legale în vigoare.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, manevra a fost observată chiar de un echipaj de poliție aflat în coloană, în spatele ambulanței. Sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu HG 1391/2006, după ce intervenția medicală a fost finalizată.

Poliția subliniază că, în ciuda caracterului urgent al intervențiilor SMURD, respectarea regulilor de circulație, în special în zonele cu potențial ridicat de risc, cum sunt trecerile la nivel cu calea ferată, rămâne esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.