Societate sancționată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu Brăila pentru lipsa autorizației de mediu

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Garda de Mediu Braila

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Brăila a aplicat o amendă în valoare de 60.000 de lei unei societăți comerciale din comuna Chiscani, în urma constatării că aceasta desfășura activități de producție fără a deține autorizația de mediu necesară

Controlul a fost efectuat după soluționarea unei petiții primite de instituție, în cadrul căreia comisarii de mediu au verificat legalitatea activităților desfășurate de operatorul economic. În timpul inspecției, s-a stabilit că societatea nu solicitase și nu obținuse autorizația de mediu emisă de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Brăila, document obligatoriu pentru tipul de activitate prestat.

Sursa foto: Garda Naţională de Mediu

În consecință, operatorul economic a fost sancționat contravențional conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu amendă în valoare de 60.000 lei. Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au dispus suspendarea activității până la obținerea actului de reglementare și au impus măsuri clare pentru intrarea în legalitate.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Brăila reamintesc tuturor operatorilor economici că desfășurarea activităților cu impact asupra mediului fără autorizație constituie contravenție și atrage sancțiuni severe, inclusiv închiderea temporară a activității.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article