Soare și temperaturi în creștere în România. Zi perfectă pentru plajă și activități în aer liber

Erika Stoica
2 Min Read

Episodul de frig a rămas în urmă, iar România se pregătește de o încălzire semnificativă a vremii, mai ales în sud și vest. Astăzi, cerul va fi senin pe aproape tot teritoriul țării, vântul va adia ușor, iar temperaturile maxime se vor situa între 23 și 32 de grade. În Capitală, mercurul din termometre va urca până la 32 de grade, oferind o zi călduroasă și însorită.

La munte, vremea va continua să se încălzească, ploile nu mai sunt de așteptat, însă vântul se va simți mai puternic pe creste. Pe litoral, ziua va fi perfectă pentru plajă: cer senin, briză plăcută și temperaturi de până la 28 de grade, în timp ce apa mării se va menține la aproximativ 23 de grade.

În Europa, atmosfera va fi mai instabilă în vest și nord-vest, cu ploi abundente, descărcări electrice și, izolat, grindină. În Peninsula Iberică, vântul se va intensifica, luând uneori aspect de vijelie. Aversele vor continua în Peninsula Scandinavă și în nord-estul continentului, unde vremea va rămâne rece, în timp ce în centrul Europei, ploile vor alterna cu perioade de soare, iar temperaturile vor crește treptat. În restul Europei, cerul va fi predominant senin, cu temperaturi apropiate de cele înregistrate ieri.

Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook 

Share This Article