logo
RNTV Live

Slujbă arhierească la Penitenciarul de Femei – cu ce ocazie s-a oficiat Liturghia

DSC_0320
Ștefan Petre

În data de 8 iunie 2023, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a fost oficiată o Slujbă arhierească la biserica cu hramul „Sfinții Petru și Pavel”, aflată în incinta unității de detenție.

Evenimentul a fost organizat având în vedere apropierea zilei în care sunt sărbătoriți Sfinții Petru și Pavel, considerați ocrotitorii penitenciarelor. Ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greșesc, fiind cunoscut faptul că cei doi Sfinți Apostoli au făcut detenție pentru promovarea credinței în Dumnezeu.

În lumina acestei sărbători, la inițiativa preotului voluntar Georgian Alexandrescu, cu sprijinul comunității parohiale, a fost amplasată o placă comemorativă pe zidul bisericii din incinta unității penitenciare în amintirea victimelor opresiunii regimului comunist din penitenciarul Târgșor.

Sfânta Liturghie, precum și sfințirea plăcii comemorative, au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de Preacucernicul Părinte Mihăiță Stroe, protoiereul Protoieriei Ploiești Sud, preotul Georgian Alexandrescu de la Parohia Înălțarea Domnului din Ploiești și preotul Cristian Antonescu, coordonatorul preoților capelani din sistemul administrației penitenciare.

La eveniment au participat aproximativ 60 de persoane private de libertate, clasificate în regimurile deschis, semideschis, și închis.

Participarea la slujbele religioase, precum și rugăciunea săvârșită în biserică, contribuie atât la cunoașterea semnificațiilor religioase şi morale ale acestor obiceiuri, cât mai ales la valorizarea unor norme creştine, la cultivarea bunătăţii, a generozităţii şi a recunoştinţei faţă de semeni.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor