În perioada 13–19 februarie 2026, polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat 522 de persoane, 39 de autovehicule și 105 documente semnalate în SIS, în urma cooperării internaționale
Pe teritoriul României au fost localizate 393 de persoane care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen, ca urmare a schimbului suplimentar de informații prin Biroul SIRENE din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române.
Polițiștii au pus în aplicare 12 mandate europene de arestare, au identificat 47 de persoane cu refuz de intrare sau ședere în spațiul Schengen, 170 de persoane căutate pentru participarea la proceduri judiciare și 8 persoane semnalate ca dispărute.

De asemenea, autoritățile române au indisponibilizat 28 de documente și 36 de autovehicule căutate de partenerii europeni, acestea urmând a fi confiscate sau utilizate ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, prin intermediul Sistemului Informatic Schengen și al schimbului de date realizat prin Biroul SIRENE, 129 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate pe teritoriul altor state membre. Dintre acestea, 30 erau urmărite în baza unor mandate europene de arestare, 17 aveau interdicție de intrare sau ședere, 34 erau căutate pentru proceduri judiciare, iar 15 erau semnalate ca dispărute.
În plus, partenerii externi au descoperit 77 de documente și 3 autovehicule care făceau obiectul unor semnalări introduse de România în Sistemul Informatic Schengen.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews