Organizatorii turneului WTA 1000 de la Madrid i-au acordat un wild-card Simonei Halep (clasată pe locul 1.146 în WTA). Cu toate acestea, cu doar o zi înainte de tragererea la sorți pentru meciurile de pe tabloul principal, Halep s-a retras.
„Din păcate, corpul meu are nevoie de puțin mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat o decizie grea, aceea de a nu juca la Madrid. E dificil pentru că vreau să mă întorc în circuit cât mai curând, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Le mulțumesc organizatorilor Madrid Open, care mi-au oferit un wild card, dar și fanilor. Ne vedem în curând”, a transmis Simona Halep, pe rețelele sociale.
Motivul retragerii a fost faptul că Halep nu s-a recuperat complet după accidentarea suferită cu două săptămâni în urmă, când a fost nevoită să se retragă și din turneul de la Oeiras. Fostul lider mondial a decis să nu își supună corpul la efort suplimentar și a explicat această hotărâre printr-un mesaj transmis public.
De asemenea, Carlos Martinez, noul antrenor al jucătoarei a explicat într-un podcast:
„În principiu, Simona va juca la Roland Garros. Sigur, îi trebuie un wild-card, dar cred că va fi prezentă la Paris. Și poate câștiga acest turneu de Mare Slem. Simona se antrenează bine, nu mă plâng. Am văzut o Simona foarte bucuroasă, cu foame de a munci, de a-și demonstra ei însăși că se mai poate bate pentru titluri WTA. E foarte puternică, dar nu a uitat cele 20 de luni în care a suferit.
Acum trebuie să avem puțină răbdare, pentru că ea vrea foarte mult, foarte repede. S-a văzut și în meciul cu Badosa că încă nu e în ritm. Am comunicat bine de la început, a fost ușor să ne înțelegem. Cei care ajung numărul 1 sunt foarte buni deja, dar sunt mici lucruri care pot fi îmbunătățite”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews