Sergiu Hanca, mijlocașul în vârstă de 31 de ani de la Petrolul Ploiești, își continuă calvarul după ce FCSB-istul Joyskim Dawa l-a accidentat grav pe 28 octombrie, în runda a 14-a a Superligii. Ieri, fotbalistul „lupilor” a plecat la Barcelona, unde va fi operat.
Sergiu Hanca a părăsit după doar 30 de minute confruntarea cu FCSB (2-2), fiind lovit serios de stoperul camerunez Dawa, care l-a luat pe sus cu o intrare prin alunecare, venit cu mare elan.
Rezultatul RMN-ului la care Hanca a fost supus la doar câteva zile după meci a fost unul crunt. Fotbalistul a aflat că trebuie să se opereze și că va fi nevoit să lipsească de pe teren mai multe luni.
Duminică, în jurul orei 14:00, petrolistul Sergiu Hanca a plecat spre Spania, unde va fi operat, la Barcelona, și apoi va începe un program de tratament. Fotoreporterii din presa sportivă românească au surprins câteva imagini greu de privit la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, avându-i în prim-plan pe fotbalist, care și-a făcut apariția în cărucior, și pe Marian Copilu, finanțator la clubul de pe „Ilie Oană”.
La începutul lunii, antrenorul Florin Pîrvu a anunțat că Sergiu Hanca va merge la Barcelona pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale:
Accidentarea lui Sergiu Hanca este una foarte gravă. Trebuie să stea imobilizat 2 săptămâni cu piciorul, după care va pleca la Barcelona. Acolo o să i se facă o intervenție chirurgicală, la un medic foarte bun, iar recuperarea lui va dura destul de mult și abia din sezonul următor îl vom avea alături de noi.
Deci… consider că, mi-e greu să vorbesc dar, s-a măsurat cu dublă balanță din punctul meu de vedere. Mă gândesc aici la Vali Țicu, care e suspendat 16 etape pentru o accidentare pentru care toți am spus că nu a fost intenție și toți specialiștii au spus lucrul acesta și ne gândim că, la meciul nostru de acasă contra FCSB-ului, intrarea lui Dawa nu a fost în primă fază nici măcar sancționată cu cartonaș.
La fel, nici din camera VAR nu s-a intervenit, doar la intervenția asistentului s-a intervenit. Nu pot să mi dau seama de ce se măsoară așa, cu dublă balanță, pentru că s-a văzut foarte clar că intrarea lui Dawa a fost la rupere, pot să spun așa. Îmi pare foarte rău pentru Sergiu că nu-l avem, un jucător foarte important pentru noi. Ne lipsește o perioadă foarte lungă!
tehnicianul Petrolului
Sursă: ProSport
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.