logo
RNTV Live

Șeful Ambulanței Prahova: „Ne descurcăm foarte greu”

colaj-madalin-ipatie-ambulanta-prahova-1
Ștefan Petre

Într-un interviu pentru Libertatea, managerul Serviciului Județean de Ambulanță, dr. Mădălin Ipatie, spune: „ne descurcăm foarte greu, dar ne asumăm ca pacienții cu probleme grave să nu treacă uneori prin Județean, pentru că nu are rost”.

„Ducem pacienții cu AVC sau infarct la Brașov, Târgoviște, București”

Doctorul cu triplă specializare – medicină de urgență, medicină de familie și anestezie și terapie intensivă spune că pacienții cu AVC sau probleme cardiace nu pot fi tratați în Prahova, din cauza lipsurilor sistemului medical. „Pe cei de la Sinaia îi primește în general Brașovul, iar cei de la Câmpina și Ploiești merg la Târgoviște și București. Mai nou primim apeluri de la Târgoviște care ne întreabă ce facem de trimitem atâția pacienți la ei.”
„Ideea este să nu se mai piardă timp, să trimiți la Județean, să aibă confirmare de diagnostic, tu să trimiți înapoi și abia după unde există neurolog. Acum există posibilitatea asta să se trimită direct. Cum am zis – Ploiești la Târgoviște, Câmpina la Târgoviște… Noi ne descurcăm foarte greu. De multe ori, am ambulanță blocată și patru ore la Târgoviște. Noi trebuie să rezolvăm situația. Ține de câteva luni.”

„Câte ambulanțe aveți în total?”

„Am 84 de ambulanțe. Dar pe tura de zi lucrez cu 15-16 echipaje, cu 2 medici, iar noaptea – în jur de 11. Astea sunt pe Ploiești. Și tot atâtea dispersate pe județ. Iar seara, cu 9. În majoritatea zilelor am un medic. Iar medicii au și ei probleme. Au avut probleme cardiace, încep să aibă și scutiri de nopți. Ajung să mă bucur că am, totuși, un medic pe tură. Eu tot sper să se rezolve problema, pentru că e o presiune mare pe Spitalul Județean. Fiindcă, să știți, multe spitale vor să trimită încă la Județean, pentru că e considerat spital de rang superior. De asta considerăm ca patologiile grave să le trimitem direct la Brașov, Târgoviște, București.”

Citeşte întregul interviu aici: INTERVIU. Șeful Ambulanței Prahova, după ce Libertatea a semnalat lipsa de medici de la Ploiești: „Ducem pacienții cu AVC sau infarct la Brașov, Târgoviște, București”

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor