Marți, 14 noiembrie, sediul reabilitat al Protoieriei Pătârlagele din județul Buzău a fost sfințit într-o ceremonie condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
La eveniment au participat consilieri eparhiali, protoierei, preoți din protopopiat și persoane implicate în proiect. La final, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea proiectului, cu menționarea specială a părintelui protoiereu Paul Gavrilă, căruia i-a acordat Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă. Preoții care au contribuit la restaurarea imobilului, inclusiv pr. Gheorghe Furtună, fost protopop în perioada 1978-2013, au primit câte o icoană și un buchet de flori.
Lucrările de reparații, dotare și înfrumusețare a sediului Protoieriei Pătârlagele au început în 2014 și au inclus refacerea acoperișului, realizarea izolației exterioare și a pavajului din jurul clădirii, zugrăvirea pereților interiori și exteriori, confecționarea tâmplăriei și a mobilierului din lemn masiv, precum și reamenajarea spațiului verde din curtea protoieriei. De asemenea, a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”, iar în fața clădirii a fost amplasată o troiță. Toate aceste îmbunătățiri au fost realizate cu sprijinul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, al Secretariatului de Stat pentru Culte și cu contribuția parohiilor și a mănăstirilor arondate.
Protoieria Pătârlagele cuprinde 75 de parohii și trei așezăminte monahale (Mănăstirea Cârnu, Schitul Bozioru și Schitul Poienițele), având 118 angajați, dintre care 77 sunt clerici, iar 41 reprezintă personalul neclerical.
Sursă: Ziarul Lumina
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.