Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că depinde de Europa să „investească cel mai mult” în propria apărare, declaraţie făcută în cursul primei sale călătorii în regiune, de la preluarea mandatului, relatează AFP.

Aflat într-o vizită în Germania, la Stuttgart, unde a inspectat trupele americane, Pete Hegseth a subliniat că apărarea continentului european trebuie să fie o prioritate pentru țările din regiune.

„Continentul european merită să fie ferit de orice agresiune, dar ţările vecine ar trebui să investească cel mai mult în această apărare individuală şi colectivă”, a declarat Hegseth presei.

Oficialul american a adăugat că „bunul simţ vrea să vă apăraţi vecinătatea, iar americanii vi se vor alătura pentru a vă ajuta în această apărare”.

Vizita sa include două comandamente militare americane din Germania și participarea la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO, programată miercuri la Bruxelles. De asemenea, va participa la o întâlnire a Grupului de contact pentru sprijinul militar oferit Ucrainei.

Administrația președintelui Donald Trump cere statelor NATO să își crească bugetele de apărare până la 5% din PIB, un prag considerat nerealist de mai multe guverne europene. În prezent, Statele Unite alocă aproximativ 3% din PIB pentru apărare, iar Polonia, care a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene, intenționează să aloce 4,7% în 2025.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.