La această oră, polițiștii din cadrul IPJ Prahova – Serviciul Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase efectuează 2 percheziții la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de contrabandă calificată și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Descinderile au loc pe raza municipiului Ploiești.
Două mandate de aducere vor fi puse în executare.
La percheziții participă jandarmi din cadrul GMJ Matei Basarab Ploiești.
Activitățile beneficiază de suportul operațional al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.