logo
RNTV Live

“Şcoala de salvatori” de la Boldeşti a împlinit astăzi 31 de ani de la înfiinţare

pompieri
Raluca Eparu

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti  a aniversat astăzi 31 ani de existenţă. Şcoala a fost înfiinţată la data de 15.02.1986, sub denumirea „Şcoala Militară de Subofiţeri de Pompieri” Boldeşti-Scăeni, răspunzând necesităţii formării, la nivelul Corpului Pompierilor Militari, a unei reţele proprii de unităţi de învăţământ în care să fie pregătite cadre competente şi competitive valoric. Pe parcursul celor 31 de ani de existenţă, instituţia a pregătit un număr de 2.693 subofiţeri şi 351 maiştri militari, iar un număr de 348 subofiţeri şi 25 maiştri militari sunt în curs de pregătire. De asemenea, şcoala a asigurat formarea continuă a 4.905 de cadre din  Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, prin dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite. Oferta educaţională a şcolii s–a extins permanent, prin organizarea de cursuri pentru iniţierea în carieră; examene   de   carieră în vederea acordării gradului militar de plutonier adjutant/ maistru militar clasa I; cursuri pentru dezvoltarea carierei şi alte activităţi de formare profesională a personalului din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Rememorând drumul parcurs până în prezent, putem afirma că Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Pavel Zăgănescu Boldeşti s-a aflat într-un permanent proces de transformare şi perfecţionare, atât din punct de vedere managerial, cât şi logistic, urmărind cu consecvenţă îmbunătăţirea programelor de studii şi creşterea calităţii serviciilor educaţionale. Luând cuvântul în cadrul festivităţii, comandantul şcolii, colonel Ioan-Cristian CONSTANTIN, a precizat : „ Ceea ce am reuşit împreună, în aceşti ani, mai presus de orice, a fost să creăm o instituţie şcolară de prestigiu ai cărei absolvenţi sunt în măsură să răspundă aşteptărilor noastre, precum şi aşteptărilor societăţii, beneficiarul principal al muncii noastre,  înfruntând cu profesionalism şi demnitate infernul catastrofelor şi calamităţilor, în slujba vieţii concetăţenilor”. Festivitatea s-a încheiat cu un moment cultura-artistic oferit de elevii instituţiei noastre.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor