logo
RNTV Live

Şcoala de pompieri de la Boldeşti a primit utilaje noi pentru instrucţia elevilor

DSC03847
Raluca Eparu

Mâine, cei 225 de elevi ai Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti vor începe şi ei şcoala. Dar nu oricum, ci având siguranţă că vor învăţa pe cele mai noi achiziţii ale instituţiei. În cadrul proiectului „Răspunsul eficient salvează vieţi II” (Efficient Response Saves Lives II), Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a distribuit şcolii de la Boldeşti o autospecială pentru stingere de mare capacitate 5000 litri pe autoşasiu MAN, precum şi o motopompă remorcabilă de mare capacitate NOVUS 600 MPS, destinate procesului instructiv-educativ. “Această completare a tehnicii de intervenţie existente vine atât în sprijinul dezvoltării cunoştinţelor de specialitate ale elevilor în cadrul formării iniţiale, cât şi al cadrelor militare din I.G.S.U., prin perfecţionarea sistemului de pregătire a personalului care execută misiuni în zonele afectate de inundaţii şi incendii”, se arată în comunicatul de presă al şcolii de pompieri.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor