Şcoala de dincolo de prejudecăţi. Şi în Bereasca se învaţă carte-Galerie foto şi video

dav

Şcoala Generală „Anton Pann” se află la marginea oraşului Ploieşti într-un cartier care pe la 1830 era un sat aflat pe teritoriul comunei Ploieştiori. În Bereasca s-au mutat la acel moment mai mulţi negustori bulgari, iar cartierul devenit unul al Ploieştiului s-a numit „al demobilizaţilor”. Cum au venit, bulgarii au şi plecat, pentru că nu le-a convenit să fie puşi la clacă. Astăzi prea puţini mai ştiu istoria acestui loc, dar prea mulţi se referă la Bereasca ca la un cartier populat mai ales de etnici romi. Total neadevărat, a ţinut să mă informeze directorul şcolii Ovidiu Rădulescu, pentru că, de fapt locuitorii majoritari sunt români. Problema este însă la şcoală. Ca un paradox, aici, elevii majoritari sunt romi. „Doar anul trecut au plecat 30 de elevi, cei mai mulţi români. Părinţii au dorit să-şi ducă copiii la şcoli din centrul oraşului, în orice caz departe de elevii romi, ca să nu-i influenţeze negativ pe copiii lor. De fapt, acesta a fost motivul pe care ni l-au spus cei mai mulţi. Se tem de anturajul în care ar putea intra copiii lor, dar uită că odată întorşi acasă, copiii se joacă şi sunt prieteni tot cu copii romi, la fel ca şi la şcoală. E dreptul lor, noi nu putem decât să le asigurăm tot ce ne stă în putinţă celor rămaşi”, spune directorul Rădulescu.

Astăzi a fost ziua şcolii şi părinţii au venit la şcoală să-şi vadă copiii la serbare. Printre ei şi Georgiana, o tânără de 27 de ani, mamă a doi copii-unul merge la grădiniţa de aici, celălalt este la şcoală clasa a II-a. „Şi eu tot aici am învăţat 8 clase şi la fel o să meargă şi copiii mei. Cum eu nu am avut probleme, sper ca nici ei să nu aibă. E adevărat că pe vremea aceea era altfel, noi eram altfel, mai cu bun simţ, dar nu am avut probleme din cauza romilor. Nici nu ştii ce să spui despre educaţia lor pentru că viaţa e aşa cum e, grea, şi nu mai au oamenii timp să stea de copii. Şi asta cred că e valabil şi la romi şi la români”, spune Georgiana Mocanu.

Directorul recunoaşte că lipsa unei educaţii solide în familie se vede şi la şcoală. „Romii, chiar şi cei mai săraci, cei care adună petu-ri, îşi aduc copiii la şcoală. Înţeleg că fără educaţie, nu le va fi bine, dar sărăcia duce şi la abandon şcolar când pur şi simplu nu au cu ce să-i încalţe de iarnă, de exemplu. Apoi, cu unii dintre ei, facem educaţie elementară la şcoală. Ora începe cu strânsul gunoaielor de pe jos, pe urmă cu lecţia de disciplină în care le explici că nu e frumos să nu arunce gunoiul la coş şi pe urmă începe lecţia propriu-zisă. Ora următoare la fel”, spune Rădulescu. Chiar şi aşa, la Şcoala „Anton Pann” se învaţă carte. Mădălina Ioniţă are 13 ani şi este cea mai bună din şcoală. A terminat anul trecut cu media 9,96. „Îmi place să vin la şcoala mea şi nu am probleme cu colegii, indiferent de etnia lor. Probabil că mă respectă şi pentru că învăţ bine, dar eu niciodată nu fac diferenţe de etnie. Pe cei care nu ştiu, îi ajut la teme, dacă mă solicită. Nu am o materie preferată, eu învăţ la toate. Dacă din clasă eşti atent, acasă e nevoie doar să-ţi faci temele. Eu aşa fac”, explică fata cu codiţie, motiv pentru mine să trag o concluzie. Deci în clasa ei este linişte în timpul orei şi cine vrea să înveţe o poate face. Bogdan Chelea are 9 ani şi astăzi a participat la serbare în costum naţional. Este mândru de ia lui şi mai ales de clopul de pe cap. Îmi spune că el are calificative foarte bune şi că îl deranjează copiii care îşi bat joc de învăţătură. „Nu mă refer la copiii romi, ci la toţi care fac asta. Am şi eu în clasă copii care se comportă mai urât, dar sunt şi români şi romi. Nu m-aş muta la altă şcoală, îmi place aici”, o spune băiatul răspicat şi la cât de hotărât este mă gândesc că el ar putea fi unul care să schimbe idei, care să doboare prejudecăţi.

Andrei Argint este un copil rom de 13 ani. La serbare şi-a adus şi vioara, pe care o studiază de 7 luni. La bunicul a auzit muzică, el cântă la acordeon şi băiatul s-a orientat repede spre un instrument muzical. Aşa cum e el îmbrăcat în pardesiu de om mare, înalt şi voinic pentru vârsta lui, Andrei pare un violonlist de renume. Nu se lasă rugat, scoate vioara şi ne cântă câteva acorduri. Chiar e talentat.

Pe scenă, copiii sunt amestecaţi. Aşa frumos îmbrăcaţi şi talentaţi, zâmbitori şi atenţi la rolul lor, nu distingi nici culoarea pielii, nici prejudecăţile părinţilor. Mame, taţi, bunici, de-a valma, fac poze şi zâmbesc frumos micuţilor. Nici la ei nu mai distingi diferenţe, pentru că toţi sunt fericiţi pentru copiii lor. Nu am cum să nu mă gândesc ce bine ar fi ca părinţii să rămână câteodată copii care nu ştiu ce-i ura şi răutatea până nu sunt învăţaţi asta, care nu ştiu să marginalizeze, ci iau lucrurile aşa cum sunt, cu bune şi cu rele.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here