Sursă foto: MedicHub

Primele măsuri la Spitalul Floreasca: demiși șeful Centrului de Arși și conducerea Laboratorului

Spitalul de Urgență Floreasca a anunțat luni demiterea conducerii Centrului de Mari Arși și a Laboratorului spitalului.

„În contextul incidentului recent de la Centrul de Mari Arşi ne exprimăm înainte de toate profunda compasiune faţă de suferinţa pacientei şi a familiei sale. (…) Pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii am decis următoarele măsuri, în completarea celor deja comunicate: reorganizare managerială – am luat decizia demiterii conducerii Centrului de Mari Arşi, am luat decizia demiterii conducerii Laboratorului spitalului. Începând de astăzi, coordonatorul Centrului de Mari Arşi este dr. Adrian Frunză, iar laboratorul este condus de dr. Oana Iulia Talpoş”, a anunțat spitalul într-un comunicat.

Conform documentului, foaia de observație medicală a pacientei a fost înaintată Colegiului Medicilor pentru o analiză detaliată. Cei 63 de medici implicați în îngrijirea acesteia, inclusiv specialiștii care au participat la consulturi interdisciplinare, vor transmite note explicative privind aspectele medicale ale cazului. Totodată, personalul mediu și auxiliar din Compartimentul de Mari Arși va trimite note de informare către comisia de analiză constituită prin decizie managerială.

„Este în curs de implementare un sistem de feedback în timp real, prin care fiecare pacient poate semnala direct medicului şef de secţie, managementului calităţii şi conducerii spitalului orice nevoie sau neregulă. În parteneriat cu sindicatul unităţii vom organiza cursuri de comunicare cu pacientul pentru toţi angajaţii. Prioritate vor avea secţiile cu grad crescut de dificultate, precum ATI, Arşi, UPU”, se mai arată în comunicat.

Spitalul Floreasca a anunțat că au fost contractate servicii de proiectare pentru un nou sistem de ventilație și climatizare, care va deservi întregul Centru de Mari Arși, în contextul neregulilor descoperite recent. În paralel, personalul medical a fost reinstruit privind respectarea normelor de igienă, utilizarea corectă a echipamentului de protecție, măsurile de izolare a pacienților și îngrijirea acestora. De asemenea, au fost intensificate procedurile de curățenie și dezinfecție în toate spațiile centrului, potrivit reprezentanților spitalului.

Medicul Paul Neagu, șeful demis al Centrului pentru Mari Arși, se afla în concediu în momentul izbucnirii scandalului, declanșat după ce o pacientă transferată în Belgia a fost diagnosticată cu o bacterie periculoasă contractată în spital. Neagu a declarat că nu se consideră vinovat și că nu a avut motive să își dea demisia, confirmând totodată că a fost demis. El a precizat că nu a avut concediu prelungit, așa cum s-a vehiculat, și că managerul spitalului nu i-a solicitat prezența. În ziua vizitei ministrului Sănătății, susține că nu putea ajunge la timp, dar a discutat telefonic cu șefa Inspecției Sanitare de Stat în timpul controlului.

Întrebat cine ar fi responsabil pentru situația din Centru, Neagu a declarat că alții poartă vina, refuzând însă să ofere nume.