logo
RNTV Live

Schimbare de antrenor la Arcada Galați înaintea meciului cu Tricolorul LMV!

1449746967received_1046276642059953
Cristian Anghelescu

În vară, Arcada Galaţi a fost foarte activă în campania de achiziţii şi a transferat jucători de mare valoare. S-a spus că Galaţiul are faţă de campioană şi la malul Dunării chiar se visa frumos.

Cu toate acestea, formaţia pregătită de Nicolae Harabagiu, fostul component al CS Petrom, a avut câteva sincope în startul sezonului. Astfel, chiar în prima etapă, Arcada a pierdut un punct acasă cu mai modesta CSM Bucureşti, pentru ca în runda viitoare să piardă încă un punct, în deplasarea de la Caransebeş!

În etapa a VI-a, în derby-ul de la Zalău, CS Volei Municipal i-a administrat un sec 3 – 0 şi conducerea echipei din Galaţi a început să caute soluţii. Dacă lotul este considerat unul valoros, schimbarea s-a făcut pe banca tehnică, acolo unde Nicolae Harabagiu (principal) şi Marian Apostu (secund) nu au adus plusul aşteptat.

În aceste condiţii, chiar dacă a câştigat derby-ul cu Steaua Bucureşti (scor 3 – 1), desfăşurat sâmbătă seara la Galaţi, Arcada a schimbat antrenorul, noul tehnician fiind bulgarul Martin Stoev, fostul coach al formaţiei VCM Tomis Constanţa, cu care gruparea de pe litoral a cucerit mai multe titluri naţionale! Stoev a mai antrenat în Italia și a fost și selecționer al echipei naționale a țării sale.

Acomodarea acestuia poate fi una rapidă, cu atât mai mult cu cât în lot există mai mulţi jucători cu care a lucrat la Constanţa, iar pe această listă se află internaţionalul Andrei Spînu sau sârbii Bojan Janic şi Nikola Rosic!

Martin Stoev a semnat cu gălățenii un contract ce se va derula până la vară iar primul meci în Divizia A1 este cel de sâmbătă, la Sala Sporturilor “Olimpia”, atunci când Arcada va întâlni, de la ora 18:00, ocupanta primului loc în eșalon, Tricolorul LMV Ploiești.

sursa: sportulsalajean

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor