Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mizil au fost sesizați la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 07.30, de către o persoană din comuna Baba Ana, cu privire la faptul că a observat pe o stradă din aceeași localitate, o femeie care prezenta urme de sânge la nivelul feței.
La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și polițiști din cadrul Poliției Orașului Mizil. În urma primelor cercetări s-a stabilit că victima, o femeie de 57 de ani, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat care a coborât dintr-un autoturism, iar ulterior, acesta ar fi lovit-o cu mașina înainte de a părăsi locul faptei.
Un echipaj de ambulanță i-a acordat femeii îngrijirile medicale necesare și a transportat-o la spital pentru investigații suplimentare.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat suspectul: un bărbat de 53 de ani. Acesta a fost depistat în autoturismul său pe raza localității Tătaru și a fost reținut pentru audieri.
Cazul este investigat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, urmând să fie furnizate informații suplimentare pe măsură ce ancheta avansează.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.