Primarul Mihai Polițeanu a transmis un mesaj ferm către conducerea Transport Călători Express (TCE) Ploiești, anunțând reduceri masive de cheltuieli și măsuri stricte pentru reorganizarea companiei. Edilul a subliniat că TCE trebuie să taie rapid 22% din costuri și să prezinte un plan concret de restructurare.

Printre măsurile impuse se numără reducerea personalului administrativ considerat supradimensionat, eliminarea nepotismului din companie și raportarea reală a kilometrilor efectuați de autobuze. Primarul a atras atenția că șoferii și angajații care muncesc efectiv nu vor fi afectați, însă managementul defectuos și contractele păguboase trebuie să dispară. Totodată, Polițeanu a cerut ca TCE să adopte o atitudine mai proactivă în atragerea de clienți privați, cum ar fi firmele care doresc servicii de transport pentru angajați.

Primăria a analizat și costurile transportului public în alte orașe și a constatat că Oradea și Cluj-Napoca cheltuie de două-trei ori mai puțin decât Ploieștiul, în timp ce calitatea serviciilor lor este net superioară. În schimb, TCE a solicitat un buget dublu față de anul trecut, adică 21,6 milioane de euro pe an, o sumă pe care primarul o consideră aberantă.

Mai mult, Polițeanu a verificat aleatoriu rapoartele TCE și a descoperit cifre absurde privind numărul de kilometri parcurși de autobuze, unele vehicule fiind raportate că au mers aproape 1.000 de kilometri într-o singură zi. Aceste nereguli, spune edilul, generează costuri uriașe pentru ploieșteni și trebuie stopate imediat.

„Conducerea TCE îi ia pe ploieșteni de proști și îi pune să plătească pentru incompetența managerială, nepotism și găuri negre. E timpul să tragem linie acestui dezmăț cu bani publici!”, a declarat primarul.

În paralel, Primăria încearcă să găsească fonduri pentru modernizarea transportului public, inclusiv achiziția a 20 de tramvaie noi și, pe termen lung, autobuze moderne. Polițeanu avertizează că atât timp cât banii orașului sunt risipiți de TCE, va fi extrem de dificil să se facă investiții reale în infrastructura de transport.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.