Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Praznic mare pentru creștini. Este INTERZIS să te cerți mâine
Mâine, creștin ortodocșii prăznuiesc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Praznicul are o istorie aparte. Acesta a fost tăiat la ordinul lui Irod, după ce Ioan l-a mustrat pentru relațiile sale cu femeile, nelegitime și imorale. Capul lui Ioan Botezătorul a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Dincolo de această legendă fascinantă, există câteva superstiții populare mai apropiate vremurilor noastre pe care le respectă foarte mulți români, în special la sate, potrivit stirimondene.fanatik.ro
În ziua de 29 august nu e bine să te cerți cu nimeni și nici sî împrumuți cu bani. Dacă vrei să ajuți pe cineva, oferă mai degrabă lucruri care pot fi de ajutor precum îmbrăcăminte sau mâncare. Joi, când are loc acest praznic, este interzis să folosești cuțitul. Conform unei credințe populare, în această zi e bine să rupi orice cu mâna, în semn de respect față de momentul religios despre care se face amintire, potrivit sursei citate.
Tradiții și obiceiuri in ziua de 29 august
Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradișiei, este bine să nu se mănânce pepeni, pentru că forma lor amintește de cea a capului.
În satul tradițional, în această zi nu se foloseste cuțitul, totul se rupe cu mâna. În popor se vorbește și de un post care ține „de la cruce până la cruce”, un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul crestin, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave. Postitorii mâncau în această zi numai o turtă de grâu sau de mălai.